Israel
Denumirea oficială: Statul Israel
Capitala: Tel Aviv (330.000 loc.); Ierusalim (după Knesset)
Limba oficială: ivrit-ul (neo-ebraică) şi araba
Suprafaţa: 21.000 km2
Locuitori: 5,75 mil. (274 loc./ km2)
Religia: mozaism 83%; islamism 14%, creştinism
Moneda: shekhel
Forma de guvernământ: republică
Ziua naţională: 26 mai* (pe 14 mai 1948 este proclamat ca urmare a hotărârii ONU din 29 noiembrie 1947 statul Israel. Aceasta corespunde calendarului ebraic, calendar lunar, zilei de 5 Iyar, care conform calendarului nostru care este solar nu cade în fiecare an în aceeaşi zi – în 1993 cade pe 26 aprilie, în 1994 pe 14 aprilie)
Geografia: Stat în Asia de Sud-Vest, în Orientul Apropiat. Limite: Liban (N), Siria, Iordania (E), M. Roşie (G. Aqaba) la S, Egipt, M. Mediterană (V). I. se întinde pe o lungime de 430 km de la înălţimile stâncoase din N, la G. Aqaba şi pe o lăţime de 100 km de la M. Mediterană la M. Moartă.
G. fizică: Câmpia de coastă, cea mai importantă din ţară, cu G. Haifa; aproape paralel se desfăşoară două zone muntoase: la N şi la S. Între ele se află câmpia Jezrael care atinge câmpia de coastă şi valea Iordanului (265 km) care constituie una din marile depresiuni ale globului. Marea Moartă, în care se varsă Iordanul este la 395 m sub nivelul mării. Munţii au o înălţime medie de 600 m, se extind din Liban spre Sinai. Alt. max. 1210 m, în N, Munţii Galileei, cu văi roditoare. În centru un podiş traversat de văi şi ape intermitente: reg. Samaria, Efraim şi Iudea, cu alt. de 150600 m care coboară spre Iordan în S, deşertul Negev (50% din terit.) care în SE are alt. de peste 1000 m. Apa Iordanului izvorăşte din Muntele Hermon, trece prin lacul Hule, prin lacul Tiberiada sau marea Galileei (lacuri sărate) şi se varsă în M. Moartă. Folosirea apei Iordanului pentru irigaţii a fost un motiv de dispută între I. şi ţările arabe.
Clima: este mediteraneană în N, cu veri secetoase, ierni ploioase, din noiembrie până în aprilie. Pe litoral, veri toride şi umede, ierni ploioase; în zonele colinare, veri uscate dar moderate; ierni blânde, cu ploi şi rar ninsori. Pe Valea Iordanului verile sunt fierbinţi şi uscate, ierni uşoare. În S, climat arid. Temp. medie anuală Te1 Aviv 13° şi 27°C.
Floră şi faună: Munţii Galileei sunt împăduriţi (pădure de pin); arbuşti specifici zonei mediteraneene (maquis); plante xerofite în S (cactusul sahra). Fauna: hiene, şacali; lupi, antilope, cerbi, manguste, păsări migratoare. Parcuri naţionale în eare sunt ocrotite: vulturul pătat, jderul de piatră. În zona G. Elat (la M. Roşie) există o rezervaţie de faună specifică recifilor de corali.
Populaţia: În afară de evrei, în I. mai sunt arabi (palestinieni). În ultimii ani au sosit numeroşi emigranţi din fosta URSS. În zonele populate, ale marilor oraşe, pop. are o densitate de 260 loc./km2. Rata natalităţii: 19,6‰; a mortalităţii: 6,5‰. Pop. I. este de tip urban: 90%.
Resurse şi economie: O economie diversificată, modernă (aeronautică, electronică). Agric. foarte eficientă (sistem de apeducte din Lacul Tiberiada): citrice (export), cereale, legume, bumbac, viţă de vie. Creşterea animalelor: bovine, ovine. Prelucrarea diamantelor care acoperă 30% din export. Turism dezvoltat (pelerinaje la oraşul sfânt, Ierusalimul, pentru trei religii).
Transporturi şi comunicaţii: autovehicule; căi ferate, flota comercială, flotă aeriană (aeroportul Tel Aviv).
Oraşe: Ierusalim, Haifa (port), Holan, Eilat (port), Tidva, Bat Yam, Ashdod (port), Richon LeZiyyon, Netanya.
Istoria: Biblia (Vechiul Testament) se referă la istoria poporului evreu („poporul ales de Dumnezeu”); popor de păstori ajuns în Canaan (sec. XIX î. Hr. cu aprox.), cucerit de Egipt, în 1468 î. Hr., iar în jur de 1300 î. Hr. redobândind controlul asupra terit. Pe coastă (la Mediterana) locuiau filistinii veniţi în jurul 1200 î. Hr., aravneii în N Siriei şi israeliţii în zonele colinare 1300-1000 î. Hr.. În faţa ameninţării filistine, pop. israelit îşi uneşte triburile sub Saul (1029-1004), David (1004-965) şi Solomon (965-928). În 1004 David cucereşte Ierusalimul.
După moartea lui Solomon acest regat se împarte în două: la N Israel, la S, Iudeea. În 722 î. Hr. israeliţii sunt cuceriţi de asirieni; în 586 î. Hr., iudeii de babilonieni, sub Nabucodonosor II („Exodul babilonian”). Întreaga zonă apoi este cucerită de Cyrus II al Persiei 539 î. Hr., de Alexandru cel Mare 333 î. Hr.. Impunerea elenismului (astfel producându-se pângărirea Templului) naşte mişcarea macabeilor (168142 î. Hr.), după care evreii câştigă independenţa politică (142-63 î. Hr.) până în timpul cuceririi romane sub Pompei (63 î. Hr.). Sub ocupaţia romană în Iudeea domnea Irod (374 î. HY.); duce o politică pro-romană ce atrage ostilitatea evreilor. Hristos se naşte la Bethleem. Din 44 devine provincie romană propriu-zisă.
Revolta evreilor împotriva romanilor şi distrugerea templului în 70 d. Hr. de către Titus, urmând apoi revolta lui Simon Bar Kohba în 132 şi expulzarea evreilor din Iudeea. După 395 Palestina, (pământul sfânt) devine parte a Imp. Bizantin. În 614 cade sub persani, apoi din 636, sub arabi; cruciadele (1096-1270); 1291-1516 sub dominaţie mamelucă; în 1516 Palestina este cucerită de turcii otomani. În 1799 invazia napoleoniană, în 1831-1841) ocupaţia egipteană. După 1890 ia amploare sionismul şi începe colonizarea din Europa (1897 – primul congres sionist convocat de Theodor Hertzel la Basel).
În 1917-1918 turcii sunt izgoniţi de britanici (sub Allenby) şi arabii ajutaţi de Lawrence. Declaraţia Balfour (1917) stabileşte Palestina drept cămin naţional al evreilor şi dă naştere împotrivirii arabe. În 1920 Palestina este sub mandat britanic, dar izbucnesc ostilităţile între evrei şi arabi. După 1930, imigrarea evreilor creşte, din cauza persecutării lor în Europa; cu toată tentativa de limitare a imigrării impuse de britanici, în timpul celui de al doilea război mondial imigrarea evreilor în Palestina creşte. Naţiunile Unite pe 27 nov. 1947 votează pentru împărţirea Palestinei în 2 state (arab şi israelian); în 1948 mandatul britţanic încetează, iar Israelul îşi declară independenţa (14 mai). Între Liga Arabă şi I. se declanşează un război.
Prin acordurile de armistiţiu din 1949 I. îşi lărgeşte teritoriul; Ierusalimul este împărţit cu Iordania care primeşte şi o parte din Palestina (partea de V a Iordanului); Fâşia Gaza este ocupată de Egipt. După al treilea război israeliano-arab (1967) (purtat pe trei fronturi: Siria, Iordania, Sinai), I. ocupă Palestina iordaniană (malul vestic al Iordanului), fâşia Gaza şi Sinaiul, ocupă platoul Golan şi partea iordaniană a Ierusalimului, care este reunit.
În 1950 I. dă o lege prin care are dreptul să imigreze în I. orice evreu; populaţia se dublează. Al patrulea război israeliano-arab în 1973 (Războiul de Yom Kippur) cu Siria şi Egiptul. Diplomaţia americană ajută la oprirea războiului şi I. înapoiază Egiptului câmpurile petrolifere din pen. Sinai. OEP (Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei -f. 1964) ca reprezentantă a pop. palestinian, în vederea întemeierii unui stat independent arab pe terit. fostei Palestine, duce în deceniile VII, VIII şi IX lupta de rezistenţă împotriva Statului Israel (acţiuni teroriste) şi a pop. israelite. În 1979 se semnează tratatul de pace între I. şi Egipt. În 1991, în războiul din Golf, I. păstrează neutralitatea. Este bombardat cu rachete de către Iraq.
Tratativele cu statele arabe pentru încheierea unei păci în zonă continuă cu eforturi internaţionale. În oct. 1991, la Madrid se face primul pas important în negocierile de pace.
După acordurile de la Camp David din 1995, este recunoscută în Cisiordania şi Fâşia Gaza autoritatea autonomă palestiniană sub conducerea lui Yasser Arafat. Problema Ierusalimului persistă. Statul: este republică parlamentară, conform legilor statului. Puterea legislativă este exercitată de Knesset (Parlamentul); cea executivă de un cabinet numit de preşedinte, în urma alegerilor legislative. Multipartitism.