Circuit 2019 CHANNEL ISLANDS

channel_islands.jpg

Locuri unde timpul curge altfel

CHANNEL ISLANDS

Paris – Giverny – Insula Jersey – Insula Guernsey – Insula Sark – Portsmouth – Insula Wight – Londra

Când spunem Canalul Mânecii, majoritatea dintre noi se gândeşte la o traversare rapidă de pe malul francez spre cel englezesc, traversare care durează o oră sau două, în funcţie de mijlocul de transport ales. Trăim în secolul vitezei, în care se pune accentul pe străbaterea distanţelor cât mai repede posibil, în detrimentul contemplării liniştite a locurilor pe lângă care trecem. Puţini ştiu că această strâmtoare poate să însemne şi altceva: un grup de insule în care timpul curge mai încet şi unde locuitorii îşi rezervă timp ca să se bucure altfel de ceea ce se află în jurul lor, unde apusul şi răsăritul soarelui nu marchează trecerea zilelor, ci sunt prilej de contemplare şi de bucurie în faţa măreţiei naturii. Veţi descoperi Channel Islands, grupul de insule situate în apropierea coastei normande, veţi vizita unul dintre cele mai frumoase castele regale englezeşti, castelul Reginei Victoria din Insula Wight. Vă invităm să descoperiţi și să vă bucurați de Channel Islands, locul unde timpul curge altfel.

Perioada: 14.07 – 20.07.2019

Ziua 1 / 14.07.2019: București – Paris – Giverny – Insula Jersey
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Air France). Plecare spre Paris cu zborul companiei Air France, AF 1089 (06:10 / 08:20), de unde vom pleca spre St. Malo. Pe parcurs vom face o scurtă oprire în Giverny, unde a locuit Claude Monet, din anul 1883 până la moartea sa în anul 1926, când a fost înmormântat în curtea cimitirului bisericii din Giverny, nu departe de grădina sa cu nuferi. Pasionat de grădinărit, a creat aici ceea ce se numeşte astăzi Casa şi grădinile lui Monet, un mic domeniu cu o vegetaţie luxuriantă, alăturarea plantelor oferind un adevărat spectacol de culori, cu lacul cu nuferi peste care se arcuieşte micuţul pod japonez ce poate fi admirat în picturile sale. Aici a pictat celebrii ”Nuferi”, elementele florale devenind principala temă a picturilor sale şi nu numai, deoarece frumuseţea grădinii din Giverny a inspirat numeroşi scriitori, poeţi, muzicieni şi pictori. Odată ajunşi în St. Malo ne vom îmbarca pe ferry-boat-ul, care în aprox. 30 de minute ne va duce în oraşul St. Heller, cel mai important din Insula Jersey. După o plimbare pietonală prin centrul oraşului, ne vom îndrepta pentru cazare spre Hotelul De Normandie 3* (sau similar).
Ziua 2 / 15.07.2019: Insula Jersey
Mic dejun. Zi dedicată explorării insulei Jersey. Vom vizita tunelurile subterane şi spitalul militar, construite în timpul ocupaţiei naziste, în perioada în care germanii doreau să deţină aici un centru militar de unde să controleze Canalul Mânecii. Ne vom îndrepta apoi spre ansamblul neolitic din La Hogue Bie, care, având o vechime de peste 6.000 de ani, este unul dintre cele mai importante din Europa. Următorul obiectiv pe care îl vom vizita este grădina zoologică înfiinţată de către naturalistul şi prezentatorul de televiziune Gerard Durell, fratele celebrului scriitor Lawrence Durell. Spre sfârşitul zilei, vom admira Fortăreaţa Mont Orgueil (exterior), care impresionează prin poziţia sa strategică şi prin vechimea de aprox. 8 secole. Cazare la Hotel De Normandie 3* (sau similar).
Ziua 3 / 16.07.2019: Insula Jersey – Insula Guernsey
Mic dejun. Dimineaţa vom vizita Castelul Elisabeta, fortificaţia care a protejat Insula Jersey vreme de mai mult de trei sute de ani. Deoarece castelul este aşezat pe o insuliţă în Golful St. Auban, traversarea se va face cu ajutorul unui vaporaş. La fel ca la Mont St. Michel şi aici vom observa fenomenul fluxului şi refluxului, deoarece câteodată la reflux, când nivelul mării este foarte scăzut, se poate ajunge la castel şi pe jos. După-amiază ne vom îmbarca pe un ferry-boat care, în aprox. 1 oră, ne va duce pe cea mai mare dintre insulele Canalului Mânecii, Insula Guernsey. Vom merge întâi la Candie Garden, un parc amenajat în stil victorian, de unde vom avea o panoramă deosebită asupra oraşului şi a insulelor înconjurătoare. Pe lângă plantele exotice aduse din toate colţurile lumii, aici se află o statuie a Reginei Victoria, inaugurată cu ocazia jubileului de Diamant, un monument reprezentându-l pe Victor Hugo, dăruit de către autorităţile franceze în semn de recunoştinţă pentru ospitalitatea care i-a fost oferită de către locuitorii insulei şi un Muzeu dedicat vieţii de zi cu zi a locuitorilor. Vom face apoi o plimbare prin St. Peter Port, capitala insulei, după care ne vom îndrepta pentru cazare în Guernsey la Hotel Grange Lodge 3* (sau similar).
Ziua 4 / 17.07.2019: Insula Guernsey – Insula Sark – Insula Guernsey
Mic dejun. Timp liber pentru activităţi individuale sau opţional veţi putea face o excursie cu vaporaşul în Insula Sark, o interesantă “capsulă” în care timpul pare că s-a oprit în loc. Insula Sark a fost ultimul bastion al feudalismului în Europa, pentru că în urmă cu numai 10 ani, în anul 2008 au avut loc primele alegeri democratice. Această insulă a fost aleasă „prima insulă cu cer întunecat” din lume de către Asociaţia Internaţională pentru Cer Întunecat, cu sediul în Tucson (Arizona), care urmăreşte protejarea cerului nopţii pentru generaţiile prezente şi viitoare şi totodată, creşterea gradului de conştientizare privind poluarea luminoasă şi efectele sale. Având o populaţie de aprox. 600 de locuitori şi interzicându-se accesul oricărui vehicul motorizat, un periplu în aceste locuri pare o întoarcere în epoca victoriană. Vizitarea celor mai importante atracţii turistice se poate face cu căruţe tradiţionale, trase de cai. Spre seară vă veți întoarce pentru cazare în Insula Guernsey la Hotel Grange Lodge 3* (sau similar).
Ziua 5 / 18.07.2019: Insula Guernsey – Portsmouth
Mic dejun. Dimineaţa vom pleca spre Hauteville, unde se află casa în care a locuit în exil timp de 15 ani celebrul scriitor Victor Hugo, unde a scris capodoperele „Mizerabilii” şi „Oamenii Mării”. Ne vom îndrepta apoi spre port de unde vom vedea Castelul Cornet, o fortificaţie construită la începutul sec. al XIII-lea, transformată astăzi în muzeu maritim şi de istorie. Ne vom îmbarca pe ferry-boat-ul care ne va duce în portul Poole, situat pe coasta de sud a Angliei, de unde vom pleca spre Portsmouth. Cazare la Hotel Royal Maritime Club 3* (sau similar).
Ziua 6 / 19.07.2019: Portsmouth – Insula Wight – Portsmouth
Mic dejun. În această zi vom traversa cu ferry-boat-ul Strâmtoarea Solent, pentru a ajunge în Insula Wight, unde vom vizita întâi orăşelul Shanklin, una dintre destinaţiile de vacanţă favorite din zonă, caracterizat de străduţe pitoreşti, mărginite de căsuţe acoperite cu paie. Ne vom îndrepta apoi spre cel mai important obiectiv al insulei, Castelul Osborne, reşedinţa de vară a Reginei Victoria şi a prinţului Albert, construită în stilul renaşterii italiene la mijlocul sec. al XIX-lea. Castelul în care Regina Victoria şi-a petrecut ultima parte a vieţii, apare adeseori menţionat în cartea „Victoria şi Abdul” scrisă de Shrabani Basu, care a fost ecranizată de curând. Întoarce în Portsmouth pentru cazare la Hotel Royal Maritime Club 3* (sau similar).
Ziua 7 / 20.07.2019: Portsmouth – Londra – Amsterdam – București
Mic dejun. Plecare spre Londra, pe parcurs oprindu-ne pentru a vedea una dintre cele mai celebre nave ale flotei britanice, HMS Victory, vasul de comandă al căpitanului Nelson în Bătălia de la Trafalgar. Deşi flota engleză a învins flotele combinate spaniole şi franceze, preţul plătit a fost foarte mare, însuşi Amiralul Nelson pierzându-şi viaţa în această luptă. Acesta avea să fie ulterior înmormântat cu onoruri militare în Catedrala Sf. Paul din Londra. Ne vom îndrepta apoi spre aeroportul din Londra pentru plecarea spre Amsterdam cu compania KLM, zbor KL 1022 (17:10 / 19:35), de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul KL 1379 (20:55 / 00:35).
Ziua 8 / 21.07.2019: București
Sosire la București la ora 00:35.




TARIF: 1380 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 450 EURO
(tarif valabil pt. un grup minim de 15 turiști; pt. un numr mai mic de turiști, tariful se va recalcula)

TARIFUL INCLUDE:
– transport continental cu avionul pe ruta București – Paris cu compania Air France și Londra – Amsterdam – București cu compania KLM
– transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiționat, adaptat la nr. de turiști
– 6 nopți cazare în hoteluri de 3*
– mesele menţionate în program: 6 mic dejunuri
– transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
– taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tunele etc.
– vizite în Insulele Jersey, Guernsey şi Wight
– conducător român de grup
– asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenției de turism
– BONUS: asigurare medicală și storno inclusă

TARIFUL NU INCLUDE:
– taxele de aeroport, combustibil, securitate și serviciu pentru zborurile continentale: 160 euro/pers. care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
– taxele de intrare la obiectivele turistice menționate în program
– alte servicii suplimentare decât cele menționate, cheltuieli personale, băuturi etc.
– bacșișuri: 30 euro/pers. pentru ghizi și șoferi, mai puțin pt. bagajiști (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire)
– excursiile opționale care se pot realiza cu un număr minim de 10 participanți, tarifele acestora fiind informative; în funcție de timpul disponibil, la fața locului, se mai pot organiza și alte excursii opționale propuse de partenerul local
• excursie în Insula Sark: aprox. 120 euro/pers.

ACTE NECESARE:
– paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei

CONDIȚII DE ÎNSCRIERE:
– înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif și se încheie la epuizarea locurilor
– diferența de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
– turistul va încheia cu agenția « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
– în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul își asumă plata diferenței stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turiști

OBSERVAŢII:
– conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
– agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
– agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
– prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
– conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
– cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
– clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
– distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
– dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
– agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
– agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
– în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
– aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
– agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
– conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afară obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
– excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia DAL TRAVEL; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
– agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
– în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
– agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
– copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi
– copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
– asigurarea STORNO de călătorie, oferită BONUS de către agenția DAL TRAVEL, poate acoperi pierderile financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate; valoarea storno maximă asigurată este de 8.500 lei/călătorie (cu franșiză de 10%); acest mijloc de protectie financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei
– vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
– pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
– c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
– prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

Transport
Avion
Data plecare:
2 aprilie 2019 1:25 pm
Data retur
2 aprilie 2019 1:25 pm
Masa
Fara masa
Pretul
1380
Moneda
Euro
Pretul este
/ persoana
Cazare la:
Hotel 4 Stele
Destinatia
Video

Daca doriti sa cautati o cazare in Romania sau in orice alta tara din lume, puteti folosi Booking.com , unul din cele mai complete servicii hoteliere din mediul online. Booking.com

Parerea utilizatorilor
0
0 reviews
Formular de contact