scotia.JPG
Contacteaza agentia

Tarif: 1580 Euro, / persoana

Site agentie: www.daltravel.ro
Data plecare: 20 July 2018 2:16 pm
Data retur 29 July 2018 2:16 pm
Transport Avion
Masa Mic dejun
Cazare la: Hotel ***
Destinatia Anglia
Locatia Lancaster
Tara United Kingdom
Oras/ provincie Scotland
Distanta 2,498 Kilometri
Address Scoţia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Categoria
Cuvinte cheie  

Mituri și legende scoțiene

S C O Ț I A

Edinburgh – Perth – Scone – Glamis – Aberdeen – Balmoral – Glenfiddich – Elgin – Clava Kairns – Drumnadrochit – Loch Ness – Thurso – Insulele Orkney – Durness – Ulapool – Insula Skye – Fort William – Oban – Inveraray – Stirling – Glasgow

Scoția este un ţinut învăluit în mituri şi romantism, cu o istorie bogată şi unele dintre cele mai frumoase peisaje din lume, care amintesc despre un trecut plin de eroism, lupte ce îşi fac auzit ecoul peste secole, iar castelele impunătoare par desprinse dintr-o străveche legendă înţesată cu intrigi şi cavaleri în armură. Vă invităm să descoperiţi peisajele sălbatice ale Ţinuturilor Înalte, Insulele Hebride cu celebra “inima neolitică” de la Orkney, faimoasele castele şi fortăreţe medievale care au stat la baza numeroaselor filme de succes, oraşele pline de viaţă precum Edinburgh, Aberdeen, Fort William şi Glasgow şi nu în ultimul rând să vă bucuraţi de ospitalitatea acestor oameni minunaţi, îmbrăcaţi în kilt, care vă vor îndeamna la un pahar de whisky, băutura lor tradiţională.

Perioada: 20.07 – 29.07.2018

Ziua 1 / 20.07.2018:  Bucureşti – Frankfurt – Edinburgh
Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 04:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Frankfurt cu zborul companiei Lufthansa, LH 1423 (06:05 / 07:35) de unde se va pleca spre Edinburgh cu zborul LH 962 (11:00 / 11:55). Odată ajunşi în Edinburgh, circuitul nostru va începe “în forţă”, deoarece vom pleca spre Abaţia Dunfermline, una dintre cele mai vechi aşezări din Scoţia, fiind primul loc, din istorie, de înmormântare a monarhilor scoţieni. Dunfermline reprezintă de fapt rămăşiţele unei mănăstiri benedictine fondată în sec. al XI-lea de către Regina Margareta, aici fiind înmormântat Regele Robert Bruce, cel care s-a luptat pentru dreptul Scoției de a fi o naţiune independentă. Complexul abaţiei cuprinde şi ruinele unui palat construit de Regele James al VI-lea în sec. al XVI-lea, a cărui soţie, Anna de Danemarca, l-a născut în acest loc pe Charles I, ultimul monarh născut în Scoţia. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Capela Rosslyn, devenită celebră în toată lumea datorită romanului Codul lui Da Vinci, de Dan Brown. Ne vor trebui doar câteva minute în biserică pentru a înţelege de unde a apărut această conspiraţie, deoarece, din exterior, capela nu pare a fi un loc potrivit pentru a ascunde ceva valoros, fiind nu cu mult mai mare faţă de o biserică de ţară. Interiorul capelei, dă însă senzaţia că parcă ar ascunde ceva misterios sub sculpturile care acoperă pereţii şi tavanul. Potrivit legendei, comoara Cavalerilor Templieri ar fi depozitată aici, într-un loc secret, a cărui intrare este mascată de un zid de piatră. De-a lungul timpului s-au făcut diverse presupuneri despre această comoară, unii susţinând că aceasta este fie Sfântul Graal, fie sulurile sacre din timpul lui Hristos, fie un fragment din crucea pe care a murit Mântuitorul sau chiar capul Său îmbălsămat. În versiunea de film a Codului lui Da Vinci, profesorul care a intrat în Rosslyn Chapel se uită cu respect la zidurile aglomerate şi spune: “creştină, evreiască, egipteană, masonică, păgână”, bifând influențele prezente. Transfer pentru cazare la Hotel Britannia Edinburgh 3* (sau similar).
Ziua 2 / 21.07.2018:  Edinburgh
Mic dejun. Zi dedicată vizitării capitalei Scoţiei, Edinburgh, una dintre cele mai frumoase aşezări din lume, cunoscută şi sub numele de “Atena Nordului”. Dimineaţa vom face un tur pietonal însoţiţi de ghidul local, vom vizita partea veche a oraşului, în care se află Castelul Edinburgh, situat pe locul unei vechi fortăreţe din sec. al V-lea, unde vom putea admira bijuteriile coroanei scoţiene şi “Stone of Destiny”, în traducere Piatra Destinului, unde erau încoronaţi regii scoţieni. În continuare vom ajunge în New Town, partea nouă a oraşului situată la nord de Princess Street, un exemplu de planificare urbană din sec. al XVIII-lea, în contrast cu haosul medieval al oraşului vechi. Această juxtapunere arhitecturală care intrigă, nu este egalată de nici un alt oraş european. La est de New Town, Calton Hill este o excrescenţă vulcanică, care oferă o privelişte superbă asupra oraşului. În vârful acestui deal vom vedea Observatorul, cu un dom în stil grecesc, Monumentul Naţional, o copie neterminată a Panteonului din Atena, Monumentul Nelson şi Monumentul Burns. După-amiază timp liber pentru cumpărături sau pentru explorarea individuală a oraşului. Se poate face o plimbare pe Princess Street, inima oraşului, una dintre cele mai agitate străzi din Europa sau se poate vizita Parlamentul, astăzi sediul judecătoriei, Biserica High Kirk of St. Giles, care are un turn sub formă de coroană, cu superba Capela Thistle sau Palatul Holyroodhouse, reşedinţa oficială a Majestăţii Sale Regina, atunci când se află în Scoţia. În strânsă legătură cu Maria Stuart, regina scoţienilor, cunoscută prin tragicul său sfârşit, Holyroodhouse oferă fascinante imagini din trecutul său glorios. Tot aici se află “Arthur’s Seat”, în traducere Tronul lui Arthur, sub forma unei stânci aflate în spatele Palatului Regal Holyroodhouse. Opţional, seară scoţiană cu cină. Ne vom bucura de muzică tradiţională, cimpoi şi dansuri, antren, kilt şi haggis, preparat tradiţional scoţian însoţit neapărat de un pahar de whisky. Cazare la Hotel Britannia Edinburgh 3* (sau similar).
Ziua 3 / 22.07.2018:  Edinburgh – Perth – Scone – Glamis – Aberdeen
Mic dejun. Plecare spre Perth, fosta capitală a Scoției timp de 5 secole, care, cu arhitectura sa remarcabilă, istoria bogată şi scena culturală vibrantă, are multe de oferit vizitatorilor. Vom face un scurt tur panoramic de oraş, după care ne vom îndrepta spre Palatul Scone pentru a vizita locul unde se încoronau regii Scoţiei, care adăpostea odată “Stone of Destiny”, fiind în prezent reşedinţa contelui de Mansfield. În continuarea zilei vom vizita Castelul Glamis, casa dinastiei Lyon, locul unde a copilărit Regina Elisabeta Mama şi unde s-a născut Prinţesa Margareta. De asemenea, acesta este cunoscut şi ca unul dintre cele mai bântuite castele din Marea Britanie, având multe astfel de poveşti şi legende, care sunt vehiculate încă din sec. al XIX-lea. După-amiază ne vom deplasa spre Aberdeen, oraş situat pe coasta Mării Nordului, la gurile de vărsare ale râurilor Dee şi Don, supranumit “Floarea Scoției”, datorită numeroaselor parcuri şi grădini şi “Oraşul de Argint”, datorită pietrelor de culoare gri din care sunt construite clădirile vechi ale oraşului. Cazare la Hotel Holiday Inn Aberdeen West 3* (sau similar). 
Ziua 4 / 23.07.2018:  Aberdeen – Balmoral – Glenfiddich – Elgin – Clava Kairns – Drumnadrochit
Mic dejun. Itinerarul zilei de astăzi ne va purta spre Drumnadrochit, oraş aflat pe malul râului Ness, fiind punctul de plecare către Loch Ness pentru majoritatea turiştilor. Pe parcursul drumului vom vizita Castelul Balmoral, reşedinţa de vară a Familiei Regale Britanice încă din anul 1852, când a fost cumpărat de Prinţul Albert, soţul Reginei Victoria. Opţional, ne vom putea opri la faimoasa distilerie de whisky Glenfiddich, unde vom putea vedea şi înţelege procesul de producţie al acestei licori numite de celţi “apa vieţii” şi nu în ultimul rând vom degusta tradiţionalul whisky scoţian. Ne vom continua traseul spre Elgin, unde vom vedea ruinele catedralei medievale, supranumită “lanterna nordului”, în trecut una dintre cele mai mari şi impresionante din Scoţia. Ultima oprire înainte de a ajunge la Drumnadrochit va fi la situl preistoric Clava Kairns, care cuprinde 3 morminte circulare datând din Epoca Bronzului (aprox. 4000 ani vechime). Cazare la Loch Ness Lodge 3* (sau similar). 
Ziua 5 / 24.07.2018:  Drumnadrochit – Loch Ness – Thurso
Mic dejun. Dimineaţa vom călători de-a lungul legendarului Loch Ness, unul dintre cele mai faimoase lacuri din lume, al doilea ca mărime din Scoţia, cu o lungime de 37 km, o lăţime de 1 km şi o adâncime de 230 m. Se spune că în acest lac trăieşte un animal acvatic misterios şi monstruos, care iese uneori la suprafaţă, denumit în limbaj popular “Monstrul din Loch Ness” sau pe scurt, Nessie. Mai multe persoane susţin că l-au zărit, dar cercetările care s-au făcut nu au condus la niciun rezultat concludent. În continuarea zilei ne vom îndrepta spre Thurso, însă pe parcurs vom vizita Castelul Dunrobin, unul dintre cele mai vechi castele din Scoţia, fiind în acelaşi timp şi cel mai nordic castel, locuit de-a lungul secolelor de ducii de Sutherland. În grădinile castelului vom putea admira măiestria dresorilor de şoimi, o veche îndeletnicire scoţiană. Sosire în Thurso, oraş-port situat în nordul Scoţiei, în zona istorică Caithness. Cazare la Hotel Ferry Inn Thurso 3* (sau similar).
Ziua 6 / 25.07.2018:  Thurso – Insulele Orkney – Thurso
Mic dejun. Excursie de o zi pe Insulele Orkney. Ne vom îmbarca pe ferry-boat şi vom ajunge la Stromness, al doilea oraş ca mărime din Orkney. Împreună cu ghidul local, vom vizita Skara Brae, un sit vechi de 5.000 de ani, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, fiind unul dintre cele 4 situri care alcătuiesc         “inima neolitică Orkney”, alături de Maeshowe, Pietrele de la Stenness şi Inelul de Brodgar. Mai vechi decât Stonehenge sau Marile Piramide, situl a fost supranumit “Pompeiul Scoției”, datorită bunei sale conservări. Descoperit în urma unei furtuni în anul 1850, situl ne va dezvălui o imagine impresionantă a vieţii strămoşilor noştri, structurile din acest sat semi-subteran fiind într-o stare excelentă. În continuare vom face un tur ghidat al premiatei fabrici de bere Orkney, renumită pentru berea neagră Dark Island și vom vizita celelalte monumente preistorice-britanice importante de pe insulă şi anume Inelul de Brodgar şi Pietrele de la Stenness. Acestea au fost construite cu mai bine de 4.500 de ani în urmă, reprezentând cercuri ceremoniale din pietre înalte, spectaculoase, în jurul acestora fiind dispuse cel puţin 13 movile funerare preistorice. Vom vizita apoi Capela Italiană, construită de prizonierii de război în anul 1943, după care vom traversa cele 4 bariere Churchill pentru a vedea Scapa Flow, locul în care flota germană s-a scufundat în Primul Război Mondial. În continuarea zilei vom ajunge în Kirkwall, capitala insulei, un oraş micuţ şi pitoresc pe care-l vom putea admira într-un tur panoramic. În final ne vom îmbarca pe ferry-boat pentru întoarcerea pe continent. Cazare la Hotel Ferry Inn Thurso 3* (sau similar).
Ziua 7 / 26.07.2018:  Thurso – Durness – Ulapool – Insula Skye
Mic dejun. Astăzi vom parcurge unul dintre cele mai frumoase drumuri panoramice din lume, coasta de nord din Marea Britanie, vestită pentru peisajele sălbatice oferite de plajele bordate de apele de culoarea turcoazului, de estuare încântătoare, de dealuri şi munţi care capătă o nuanţă violet pe măsură ce vara progresează. Vom trece prin Durness, un oraş înfloritor, considerat cel mai vestic punct din partea continentală britanică după care vom ajunge în oraşul-port Ulapool, descris ca un paradis în aer liber cu “sclipire scandinavă în timpul iernii și stil canadian în timpul verii”, fiind înscris în top 10 destinaţii în aer liber din Marea Britanie. Vom face turul panoramic al acestui oraş fondat de către societatea britanică a pescuitului în anul 1788, după care ne vom îndrepta spre Kyle of Lochalsh, poarta de intrare a insulei Skye, unde ne vom caza la Hotel Kyle 3* (sau similar).
Ziua 8 / 27.07.2018:  Insula Skye – Fort William – Oban 
Mic dejun. Însoțiți de ghidul local, vom vizita Insula Skye, care face parte din arhipelagul Hebridelor  Interioare. Vom face turul insulei renumită pentru frumuseţea naturală, istoria şi fauna sălbatică, menţionate în poeme şi cântece ca Eilean Cheò sau Insula Înceţoşată. Potrivit celebrei publicaţii Naţional Geographic, insula se află pe locul al patrulea în topul celor mai frumoase insule din lume, numărându-se printre preferatele turiştilor datorită peisajului de vis creat de formaţiunile de rocă ciudate şi de plajele nesfârşite. Populaţia insulei este foarte mică, dar cu tradiţii străvechi, care datează încă din Epoca de Piatră, fiind dominată în principal de 2 clanuri, MacLeod şi Donald. Vom face de asemenea un tur panoramic în Portree, capitala insulei, după care vom traversa podul care leagă Insula Skye de uscat, îndreptându-ne spre Fort William. Pe parcursul drumului vom vizita magnificul Castel Eilean Donan, una dintre cele mai reprezentative imagini scoţiene, văzut adesea în filme şi recunoscut în întreaga lume pentru frumuseţea sa. Construit în sec. al XIII-lea şi restaurat mai târziu, în sec. al XX-lea, castelul impunător de piatră situat strategic pe o mică insulă, cu vedere la Insula Skye, se încadrează perfect în regiunea în care se află şi anume în Parcul Național Kintail, poarta vestică de intrare în Highlands (Ţinuturile Înalte).  Sosire în Fort William, localitate situată la poalele celui mai înalt munte din Scoţia, Ben Nevis, unde vom face un scurt tur panoramic de oraş. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Oban pentru cazare la Hotel The Royal Oban 3* (sau similar).
Ziua 9 / 28.07.2018:  Oban – Inveraray – Stirling – Glasgow
Mic dejun. Plecare spre Inveraray, călătorind prin superbele ţinuturi ale lacului Loch Fyne, pentru a vizita faimosul Castel Inveraray, construit între anii 1746 -1789. Acesta aparţine Ducelui de Argyll, capul clanului Campbell, unul dintre cele mai puternice clanuri din Highlands. Vom putea admira Sala Armelor, precum şi multe alte camere cu porţelanuri de valoare, cu tapiţerii fabuloase şi portrete magnifice. În continuarea zilei vom ajunge la Castelul Stirling, situat în oraşul cu acelaşi nume, unul dintre cele mai importante castele din Scoţia, atât din punct de vedere arhitectural, cât şi din punct de vedere istoric. Una dintre reşedinţele preferate ale monarhilor ţării, cu precădere a celor din dinastia Stuart, castelul se înalţă pe un perete de stâncă vulcanică şi aminteşte de eroul naţional William Wallace, personajul principal al celebrului film Braveheart. Toată zona care include grădinile, Capela Regală sau Marea Sală, Palatul Regal sau Clădirea Veche a Regelui, pare desprinsă din Evul Mediu. Ne vom îndrepta apoi spre Glasgow, considerat a fi cel mai popular oraş scoţian, situat pe malurile râului Clyde, cel mai mare centru industrial al ţării, inima culturii şi civilizaţiei scoţiene, un oraş viu, pasional chiar, cu o atmosferă unică care ne va încânta. Însoţiţi de ghidul local, vom face un tur panoramic de oraş, care va include partea medievală cu Catedrala din sec. al XII-lea, singura catedrala medievală scoţiană care a scăpat de distrugere în timpul lui Henric al VIII-lea. Vom avea prilejul de a admira şi colecţia Burrell, cea mai frumoasă colecţie individuală de artă şi artefacte din Scoţia, cu peste 9.000 de exponate, ce a aparţinut industriaşului Sir William Burrell, care a donat-o oraşului său natal în anul 1944. Cazare la Hotel Rennie Central Glasgow 3* (sau similar).
Ziua 10 / 29.07.2018:  Glasgow – Edinburgh – Frankfurt – Bucureşti
Mic dejun. Transfer la aeroportul din Edinburgh pentru zborul spre Frankfurt cu compania Lufthansa, LH 963 (12:45 / 15:35) de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul companiei Lufthansa, LH 1422 (20:30 / 23:45).

TARIF:  1580 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 480 EURO 
                     (tarif valabil pt. un grup minim de 20 turişti; pentru un grup mai mic, tariful se va recalcula)

IMPORTANT:
Deoarece în Marea Britanie plăţile trebuie făcute în moneda naţională, GBP (lire), TARIFUL ESTE CALCULAT PE BAZA URMĂTORULUI CURS: 1 GBP = 1,11 EURO; eventualele modificări de curs se vor aplică la momentul ultimei plăti şi vor putea afecta tariful final în ambele sensuri

TARIFUL INCLUDE:
– transport continental cu avionul pe ruta Bucureşti – Frankfurt – Edinburgh şi retur cu compania Lufthansa
– transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
– 9 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri de 3*
– transferurile, tururile, excursiile menţionate în program
– traversările cu ferry-boat
– turul oraşului Edinburgh cu ghid local
– excursie de 1 zi în  Insulele Orkney cu ghid local
– vizitarea Insulei Skye cu ghid local
– turul oraşului Glasgow cu ghid local
– taxe parcare, taxe de autostradă, poduri, tunele etc.
– conducător roman de grup
– asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism

NOU! Începând cu anul 2018, agenţia tour-operatoare DAL TRAVEL oferă turiştilor care se înscriu pe circuitele proprii transferuri gratuite la şi de la Aeroportul Henri Coandă – Otopeni, din următoarele localităţi:
•   Sibiu, Rm. Vâlcea, Piteşti
•   Braşov, Predeal, Sinaia, Câmpina, Ploieşti
•   Iaşi, Târgu Frumos, Roman, Bacău, Oneşti, Adjud, Focşani, Buzău, Urziceni
•   Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Feteşti, Slobozia
– transferurile gratuite se vor rezervă la înscriere, rezervările ulterioare fiind posibile doar în limita locurilor disponibile şi cu minim 21 zile înainte de plecare
– dacă turistul renunţă la transferul de dus, transferul de retur se anulează automat; acesta va putea fi asigurat doar dacă vor mai fi locuri disponibile la acel moment în mijlocul de transport
– prezentarea la transfer se va face cu minim 15 minute înainte de oră de plecare comunicată
– turiştii care beneficiază de acest serviciu, sunt obligaţi să furnizeze un număr de telefon mobil la care să poată fi contactaţi în eventualitatea modificării orei de îmbarcare
– agenţia tour-operatoare Dal Travel nu-şi asumă răspunderea pentru neprezentări, întârzierile la transfer ale turiştilor sau apariţia unor evenimente neprevăzute (blocarea traficului rutier, condiţii meteo nefavorabile, accidente rutiere etc.) care pot duce la întârzierea transferului şi pierderea zborului; în această situaţie, costurile suplimentare generate de un nou bilet de avion sau modificarea celui existent vor fi suportate de către turist 
– transferurile sunt asigurate de agenţia tour-operatoare Dal Travel cu mijloace auto din flota proprie (autoturisme pentru 1-4 pasageri) şi/sau cu mijloace auto ale companiilor de transport partenere pe rute regulate de transport pasageri
– dacă agenţia tour-operatoare Dal Travel trebuie să asigure transferuri gratuite pe aceeaşi rută şi din aceleaşi oraşe pentru 2 sau mai multe circuite cu plecare sau sosire în aceeaşi zi, se va organiza un singur transfer pentru toţi pasagerii din circuitele respective, cazuri în care pot apărea timpi de aşteptare mai mari, de până la 3 ore; în astfel de situaţii, turiştii vor fi anunţaţi şi vor trebui să confirme dacă doresc să beneficieze de transfer în condiţiile date, sau nu 
– turiştii au obligaţia de a menţine curăţenia în mijlocul de transport pe tot parcursul transferului şi să ţină cont că în mijlocul de transport nu sunt permise fumatul, consumul de băuturi alcoolice şi produse alimentare
– transferurile se asigura în conformitate cu reglementările legale în vigoare cu privire la transportul de persoane şi cu respectarea timpilor de condus ai şoferilor, aceştia făcând pauzele de odihnă impuse de lege în vederea asigurării transportului în condiţii de siguranţă

TARIFUL NU INCLUDE:
– taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale: aprox. 250 euro/pers., care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
– taxele de intrare la obiectivele turistice menţionate în program
– alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
– bacşişuri: 3 euro/pers./zi pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
– excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de 20 participanţi, tarifele acestora fiind informative şi în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local
•    cină cu spectacol scoţian: aprox. 70 GBP/pers.
•    vizitarea distileriei de whisky Glenfiddich cu degustarea tradiţionalului whisky scoţian: aprox. 15 GBP/pers.
– asigurarea medicală
– asigurarea storno (agenţia recomandă încheierea unei asigurări storno)

ACTE NECESARE:
– pașaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei 

CONDIȚII DE ÎNSCRIERE:
– înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 50% din tarif și se încheie la epuizarea locurilor                                           
– diferență de 50 % se achită cu min. 30 de zile înainte de data plecării
– turistul va încheia cu agenția « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
– în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul își asumă plată diferenței stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turiști    

OBSERVAȚII:
– conducătorul de grup poate modifica programul acțiunii în anumite condiții obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
– agenția nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
– agenția nu răspunde în cazul refuzului autorităților de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
– prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenția nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiștilor ca urmare a întârzierii acestora
– conducătorul de grup se va asigura că programul se desfășoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situații de urgență, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informații referitoare la excursiile opționale și la itinerar cu observația că nu are calificarea și atestarea legală de ghid turistic
– cazarea turiștilor, precum și eliberarea camerelor se face în conformitate cu  regulile hoteliere specifice fiecărei țări
– clasificarea pe stele a unităților de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din țările vizitate și ca atare respectă standardele locale
– distribuția camerelor la hoteluri se face de către recepțiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepție, asistat de conducătorul de grup
– dacă hotelul este schimbat din motive care nu țin de agenție, va fi înlocuit cu un altul de aceeași categorie, așa cum este   precizat în program
– agenția își rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
– agenția poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunțurilor promoțiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunțate, agenția va opri promoția fără un anunț prealabil
– în derularea excursiei pot apărea situații de forță majoră precum întârzieri în traficul aerian, schimbări de aeroporturi din rațiuni politice, greve, condiții meteo nefavorabile, etc.; în aceste cazuri agenția se obligă să depună eforturi pentru depășirea situațiilor ivite. Totodată, agenția nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
– așezarea turiștilor în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor 
– agenția nu-și asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
– conform legilor internaționale, doar ghizii locali au dreptul să ofere servicii în interiorul muzeelor, monumentelor etc. Altfel, ghizii români vor oferi explicații turiștilor doar în afara obiectivelor turistice. Ghizii locali pot fi angajați contra cost doar cu acordul turiștilor interesați  de ghidajul acestora
– excursiile opționale se efectuează la fața locului cu agenții locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele și pentru agenția DAL TRAVEL. Tarifele excursiilor opționale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziționate de la recepția hotelurilor, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziție un mijloc de transport care îi va duce și îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei și după caz un ghid local. În tariful excursiilor opționale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
– agenția nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale (indiferent de cauză)
– în cazul în care turistul întârzie sau renunță la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenție privind rambursarea eventualelor despăgubiri
– agenția nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă și evenimente politice neprevăzute, greve etc.
– copiii minori pot călători doar: a) însoțiți de ambii părinți; b) însoțiți de unul dintre părinți care să dețină acordul notarial al părintelui care nu călătorește (sau încredințare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoțiți de un adult cu certificat de cazier judiciar în original și acordul notarial al ambilor părinți
– copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de pașaport individual 
– vă rugăm să vă asigurați că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAȘAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranță și sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
– c/v excursiei poate fi achitată și în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
– prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »  
 


Produse recomandate pentru calatorii si Vacante



Comentarii

Oferte Turistice din aceiasi categorie


Produse pentru calatorii si vacante


?
cerereoferta